SANITAS MM este organizaţie sindicală regională cu caracter socio-profesional, care a contribuit, în ultimii ani, la certificarea un numar considerabil de persoane. Beneficiile au constat atât în îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor certificate, cât si consolidarea dialogului social.
În Septembrie , președintele SANITAS MM, Năsui Ioan Nicoară, a anunțat lansarea a mai multor proiecte care își propun dezvoltarea și implementarea de măsuri de sprijin pentru persoane aflate în segmentul de vârstă activă (18-64 ani) fără/cu nivel scăzut de formare.

Participarea la programe de formare precum si la serviciile de orientare in carieră si consiliere profesională atrage după sine numeroase avantaje, atât pentru persoanele vizate , cât și pentru angajatori în identificarea forței de muncă.
Un proiect lansat luna aceasta este “ Competențe pentru o viață activă”, care are ca obiectiv consiliere profesională si formare profesionala. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, activitățile acestuia fiind etapizate până în 30.10.2027.
“Echipa SANITAS MM, împreună cu partenerii noștri de la Institutul Roman pentru Educație și Incluziune Socială, și-a propus să identifice cât mai mulți persoane cu nivel scazut de educație di nJudețul Maramureș, care vor să urmeze programele de formare, prgrame care se vor lansa în lunile următoare, a declarat Ciocan Mircea, managerul de proiect.
Planul este acela de a furniza servicii de orientare in carieră si consiliere profesională a 302 persoane, cu scopul de a identifica nevoia de formare, si astfel proiectul iși propune organizarea de:
- Programe personalizate de dobândire a competențelor de limba română pentru 48 persoane din care 35 cu certificate de absolvire;
- Programe de dezvoltare a competențelor digitale pentru 140 persoane din care 99 cu certificat de absolvire;
- Furnizarea de programe de calificare (360 ore) TAMPLAR MANUAL/ ARTIZANAL Cod COR 752203 pt 22 pers din care 16 pers cu certificat de calificare, respectiv Program initiere (36 ore) TAMPLAR MANUAL/ ARTIZANAL Cod COR 752203 pentru 140 pers oane din care 100 persoane cu certificate de absolvire.
Cei care sunt interesați de oferta educațională destinată persoanelor cu nivel scazut de educație sunt invitați să trimită un email pe adresa uj.sanitas.mm@gmail.com cu un mesaj de intenție și datele de contact.
Competențe pentru o viață activă
Cod proiect: ID338127
Coordonator proiect: SANITAS MM





